"Un om a murit.
L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se, cu o valiza în mâna…
- Fiul meu, e timpul sa mergem…
Omul a întrebat:
- De ce asa curând? Aveam atâtea planuri…
- Îmi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
- Ce ai în valiza?
- Ceea ce ti-a apartinut.
- Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui, lucrurile mele, hainele, banii?
- Îmi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau pamântului.
- Atunci sunt amintirile mele?
- Îmi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
- Atunci talentele mele?
- Îmi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Apartineau circumstantelor.
- Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
- Îmi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Apartineau drumului tau prin viata.
- Dar sotia si copiii mei?
- Îmi pare rau fiule, ei nu-ti apartineau. Apartineau inimii tale.
- Atunci trupul meu?
- Nici acesta nu ti-a apartinut vreodata. Apartinea tarânei.
- Atunci e sufletul meu?
- Îmi pare rau, fiule, dar nici sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tau îmi apartinea Mie.
Atunci, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu si o deschise.
Era goala.
Cu o lacrima de dezamagire, omul îl întreba pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodata nimic?
- Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trait au fost numai si numai ale tale…
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tau. Bucura-te în totalitate!"
autor- necunoscut
duminică, 25 noiembrie 2012
luni, 19 noiembrie 2012
marți, 13 noiembrie 2012
marți, 6 noiembrie 2012
am avut un vis....
Am avut un vis... mergeam pe o plaja iar Dumnezeu pasea alaturi de mine, iar pasii ni se imprimau pe nisip, lasind o urma dubla... Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri reprezentau o zi din viata mea. M-am oprit ca sa privesc in urma... Dar am observat ca in unele locuri in loc de doua urme nu mai era decit una singura.Am revazut filmul vietii mele. Locurile in care nu se vedea decit o singura urma corespondeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele: zile de neliniste si de rea-vointa, zile de egoism sau de proasta dispozitie, zile de incercari si de indoiala, zile de nesuportat... Zile in care eu fusesem de nesuportat. Si atunci intorcindu-ma spre Domnul am indraznit sa-i reprosez: Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele! De ce m-ai lasat singur in zilele cind aveam cea mai mare nevoie de Tine? Iar Domnul mi-a raspuns: Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut decit o singura urma de pasi pe nisip sunt zilele in care te-am purtat pe brate...
Dupa Ademar Barros, poet brazilian.
luni, 5 noiembrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)