marți, 6 aprilie 2010

O viata nefolositoare este...o moarte timpurie!

Suna dur, dar prin aceasta afirmatie,Goethe ne transmite un mesaj:acela ca viata trebuie traita din plin avand scopuri precise si faptul ca intensitatea vietii este esentiala si nu durata acesteia.

Am înţeles ca avem o singură viaţă ce nu trebuie, pe cât posibil, ratată; ea trebuie trăită în aşa fel încât să nu pierzi nici o clipă degeaba, pentru că nu ştii când vine ziua în care totul se încheie fără să fi întrebat dacă vrei sau nu, sau măcar anunţat!

Sunt de acord cu aceasta afirmatie,iar primul argumemt in sustinerea ei este acela ca trebuie sa stim sa ne bucuram de viata,chiar si de cele mai nesemnificative evenimente din viata noastra;sa apreciem ceea ce avem,fara lacomie sau ura.Trebuie sa profitam de fiecare etapa a vietii,ba chiar sa savuram din plin orice moment de bucurie sau tristete din viata noastra,sa ne bucuram de aceasta existenta efemera pe care o avem fiecare dintre noi...nu trebuie sa uitam ca avem o singura viata si nu trebuie sa o lasam sa treaca fara a avea satisfactii.Trebuie sa stim sa ne distram,dar deasemenea trebuie sa fim constienti de faptul ca o data cu trecerea timpului nu mai putem realiza ce ne dorim.

Lumea e plină de întrebări, dar de ce să-mi pierd timpul căutând ceva ce oricum nu vom găsi, şi nu pentru că nu ar exista, ci pentru că, poate, nu ne este dat nouă, oamenilor, să aflăm…cel puţin, nu încă! Şi atunci, de ce să mă încăpăţânez să caut răspunsuri?

Entuziasmul este foarte necesar mai ales când faci primii paşi…
De multe ori, după un eşec, viaţa ne surprinde ascunşi într-un colţ, cu ochii în lacrimi. E în firea umană ca atunci când pierdem, să suferim, să plângem şi să cerem explicaţii. Iar când nu avem pe cine lua la rost pentru eşecul de care am avut parte, ne închidem în noi înşine şi acuzăm viaţa de nedreptate.

Însă e foarte important şi necesar că de fiecare dată când pornim pe un drum nou, să o facem plini de entuziasm. Cu alte cuvinte, plini de vise, cu optimism şi cu încredere în propriile noastre forţe.

Nu trebuie să cedăm sau să renunţăm la ceea ce ne-am propus doar pentru că viaţa, din când în când, ne pune piedică… Ai căzut? Nu-i nimic! Te ridici ca şi cum nu te-ar fi văzut nimeni, te prinzi de o fărâmă de speranţă şi mergi mai departe! Te-ai lovit? Problema timpului! Lasă-l pe el să o rezolve!Dar ia viaţa aşa cum e ea. Nu te teme chiar dacă atunci când te aştepţi cel mai puţin întreaga lume ţi se descoperă precum o carte abia deschisă. Primul pas e întotdeauna cel mai greu, dar să nu-ţi fie frică de mister, fiindcă dacă nu ar fi necunoscut în lume, viaţa omului nu ar mai avea nici un farmec! Păşeşte fără a privi în urmă; nu vei cădea în gol atâta timp cât entuziasmul îţi răscoleşte sufletul… Mergi acolo unde vrei să mergi şi fii ceea ce vrei să fii!

La propriu, primul pas îl facem cu toţii atunci când învăţăm jocul de-a mersul. Pe urmă, toţi paşii pe care îi facem sunt cei spre viitor, deşi, ce-i drept, acesta e cam nesigur. Trebuie să riscăm să mergem pe cărări neumblate, căci dacă un om înaintează cu încredere întru îndeplinirea viselor sale, va avea parte de un succes îndeobşte neaşteptat!

Tu de ce nu ai putea?
O viaţă nefolositoare e o moarte timpurie!
Încă de la primul pas, ne îndreptăm spre moarte, căci viaţa, această ţesătură subţire de spaimă şi de speranţe, e destinată pieririi. Ceea ce e însă important e să nu o lăsăm să treacă degeaba, căci……moare câte puţin cel ce se transformă în sclavul obişnuinţei, cel ce nu călătoreşte, cel ce nu citeşte, cel ce nu ştie să asculte muzică, cel ce nu caută harul din el însuşi. Moare câte puţin cel ce evită pasiunea, cel ce distruge dragostea şi nu se lasă ajutat, cel ce evită emoţiile care învaţă ochii să strălucească şi sufletul să vibreze. Moare câte puţin cel ce nu îşi schimbă existenţa, nu vrea să construiască ceva nou sau nu vorbeşte cu oamenii pe care nu îi cunoaşte, cel ce îşi petrece zilele plângându-şi de milă şi detestând ploaia ce nu se mai opreşte, cel ce abandonează un proiect înainte de a-l fi început, cel ce nu întreabă de frică să nu se facă de râs, sau nu răspunde chiar dacă are un răspuns! Moare câte puţin cel ce nu riscă certitudinea pentru incertitudine pentru a-şi îndeplini un vis!…

Recunosc că ideile de mai sus nu-mi aparţin în totalitate, întrucât le-am găsit în mici filmuleţe, numite pps-uri, si in diverse e-mailuri, însă m-am gândit să vi le împărtăşesc şi vouă căci mi se par pline de adevăr...si cine stie, poate ajuta!

Eu am ajuns la concluzia ca nu piedicile vieţii de zi cu zi sunt cele care îi înnebunesc pe oameni, ci regretele zilei de ieri şi frica zilei de mâine. Aceste lucruri ne răpesc ziua de azi.
Şi oricum, dacă stai prea mult să judeci, nu mai ai vreme să trăieşti! Iar eu vreau să simt că sunt vie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu