Povestea Fluturelui...

Am citit aceasta frumoasa poveste pe un blog, mi-a placut foarte mult...

“A fost odata un fluture.Un fluture mai deosebit de toti ceilalti prin forta si rezistenta pe care le emana. Trecut prin viata, prin multe si grele, isi lua puterea din sine, caci invatase a fi impacat cu sufletul sau. Cu aripi mari, frumos colorate, ce luceau mereu in lumina soarelui.

Poate ca si momentul in care si-a facut aparitia, undeva in miez de vara a contribuit la formarea caracterului solar, optimist, cucernic. Nici picaturile grele de ploaie, nici vanturile reci sau caldura dogoratoare nu au reusit sa il tina in loc. Era uimitor cum reusea sa-si cladeasca singur drumul, sa-si deschida singur calea prin lumea istovitoare, sa-si planifice fiecare zbor. O viata plina de calcule, de zboruri, de lucruri tinute sub control mereu. O viata plina de flori ce l-au incantat mereu, din care isi facea mereu pat in zilele prea istovitoare.

Ar fi cuprins intr-o clipita o intreaga lume de flori, cu o singura privire, rece.
Si totusi, intr-o zi” … (continuarea-mi apartine)

Si totusi, intr-o zi … pe cand strabatea un camp cu fori, zari doi ochi mari negri de Fata-Fluture si indulcit de privirea pierduta in care se oglindeau florile campului si el, se apropie de aceasta la inceput cu teama, apoi timid, curios, vrajit de frumusetea ei. Ar fi putut fi o floare, un inger ratacit pe pamant sau un fluture mai mare, dar era o fiinta omeneasca, al carei nume nu-l stia, dar avea sa-l afle curand …

S-a asezat pe o floare din preajma Fetei-Fluture si a vazut ca acesta i-a zambit. Miscarea aceea imperceptibila de ridicare a colturilor gurii ei l-a fastacit si a dat sa zboare. Fata-Fluture l-a oprit cu un suspin: “Ramai prietene, bine-ai venit!”. S-a asezat in palma ei catifelata, iar ea l-a ridicat aproape de ochii ei si i-a zambit. “Tu cine esti? De unde vii si unde te indrepti?” intreba acesta.

Fluturele a batut fin din aripi … atat de fin incat puteai spune ca a clipit, apoi i-a raspuns: “Sunt un fluture nascut din soare si iubire. Vin de peste tot si zbor oriunde o floare se deschide. Acum m-am oprit sa te miros si sa ma bucur ca tu poti vorbi cu mine. Cum te numesti?”

Fata-i zambi din nou si ii raspunse “Ma numesc IUBIRE pentru cine ma iubeste, ma numesc SOARE pentru cine ma urmeaza, ma numesc FLOARE pentru cine se opreste, dar sunt pentru prietenii mei o fata de poveste. Poti insa sa ma strigi simplu Eva.”

Ametit de vocea suava a Fetei-Fluture se apropie de ea si mai mult si-i spuse: “Din departare pari un inger, mai de aproape un fluture mare, dar de aici de unde te vad acum, esti o floare cu vocea ca un cantec. Vrei sa ne jucam?”

Fata-Fluture se uita la el si rase: “De ce nu?” Iar el zvagni de cateva ori din aripi si i se prinse in par. Ridicandu-se din campul cu flori femeia-fluture incepu sa cante un cantec de dor.

“Ai o voce minunata, Eva!” – spuse fluturele-calator. Iar ea ii raspunse imbujorata: “Mi-a fost data sa-i pot canta printului orb”.

“Cum, ai un print? Unde este? Cine este? Vreau sa-l cunosc” striga fluturele.

“Ei bine, nu-l cunosc inca nici eu, dar mi s-a spus ca locuieste undeva departe in nord, printre muntii unde afinele de padure cresc mari ca niste mure. As vrea sa pot zbura si eu acolo” relica frumoasa fata.

“Zici tu ca e departe?! As putea sa te port eu in zbor … dar spui ca-i orb? Cum asa Eva?”

“Orb este nu pentru ca ochii nu-i mai vad, ci este orb cu inima. Se spune ca o zana i-a furat inima si l-a orbit pentru ca sa nu mai poata iubi prea curand, iar el merge bajbaind prin munti si se ascunde in paduri de teama sa nu fie schilodit de durerea ce ar putea sa-i vina din partea ielelor ce danseaza de dimineata pana seara-n asfintit.”

“Deci nu te cunoaste?” replica fluturele.

“Ei bine nu!” raspunse cu tristete-n glas firava creatura umana

“Ce soarta!” – isi spuse-n gand fluturele calator. “Ce-ai spune daca am zbura acum chiar spre tara sa?” intreba fluturele-calator.

“Pai cum asa?” intreba dulcea femeie.

“Uite, ma asez pe umarul tau si te voi purta peste munti si vai pana la printul orb de inima.”

“Zici ca poti?”

“Da. M-am asezat. Pornim?”

“Acum? Chiar acum?” intreba acesta, ne venindu-i a crede ca acel fluture colorat vorbeste serios.

“Da!” Si se ridicara pana la cer, dar departe de nori. Au zburat si au tot zburat … Se mai opreau din cand in cand ca sa caute odihna si sa se mai hraneasca. In rest zburau, zburau, zburau. Au ajuns pe muntele alesului print orb, iar fluturele-i spuse “Hai sa ne odihnim si maine dimineata sa-l intalnim.”

Fata clipi si-i raspunse “Vreau sa-l vad cand doarme. Am auzit ca daca in timpul somnului am sa-i pot saruta inima, dimineata cand se va trezi, nu va mai fi oarba inima sa.”

“Bine, sa mergem, doar de-asta am venit pana aici.” Au mai zburat pret de cateva clipiri de aripi de fluture si au ajuns la palatul in care locuia printul cu inima oarba. S-au strecurat pe holuri intortocheate si au ajuns la dormitorul acestuia.

Dormea dezvelit, cu bustul pe jumatate gol si cu o mana cazuta cazuta din pat, semn ca somnul il doborase pe tanarul nostru print nu de foarte curand. Soptind fluturele-calator o intreba atunci pe Eva “Am ajuns, el doarme, dar cum poti sa saruti o inima? Doar nu vrei sa i-o scoti din piept?!”

Fata duse mana la gura si spuse “Sssss!!! … Mai incet sa nu ne auda” … Se strecura pe partea cealalta a patului si ajunse chiar langa el. “Va trebui sa imi infrang frica si sa ma asez langa el, apoi cu ajutorul tau am sa-i picur pe buze roua, iar pe ochi am sa-i pun buzele mele. Daca se va trezi, suntem pierduti! Totul trebuie facut precum o atingere de fluture.”

Dintr-o data fluturele-calator si colorat incepu sa faca piruete si sa dea din aripi agitat. Mai mult zbura inapoi decat inainte.

“Ce s-a intamplat?” intreba acesta. “Ma ajuti cu roua?”

“Nu pot, spuse fluturele-calator. Nu pot si nici nu vreau.”

“De ce?

“Pentru ca am sa te pierd. Tu esti Iubire pentru cine te iubeste, esti Soarele pentru cine te urmeaza, esti o Floare pentru cine se opreste si esti o fata din poveste care acum esti si maine … maine daca nu mai esti?”

Fata-l lua pe fluturele-calator in palma si-i intinse buzele. “Saruta-ma! Asa am sa fiu si ca tine, si cu tine: peste tot unde o floare se deschide.”

Vibrand, acesta atinse buzele ei si i le saruta, apoi intr-o clipa capata o aura albastra ca un fluture-inger. “Multumesc, sopti el plin de placere.”

Se apropiara de printul nostru orb de inima. Fluturele-calator, acum inger, picura roua pe buzele lui iar Eva il saruta usor pe ochi. Se uita la el si-i trecu usor mana prin par. In acel moment din siragul ei de perle se desprinse una si apoi toate cazura in pat peste print … “Sa fugim, sa fugim!” spuse fluturele.

“Si perlele?” intreba divina creatura cu nume minunat.

“Nu-i timp acum, se lumineaza!” Si parasira incaperea in zbor …

Cand se trezi, printul vazu perlele ratacite in patul lui si pe podea … “Cine-o fi fost in camera mea?” Se intreba acesta ducandu-se la fereastra. Un stol de fluturi dansa in jurul palatului sau. Deschise fereastra si spuse cu voce raspicata “Am ceva in piept si nu ma mai doare. Cui sa-i multumesc?” Fluturii incepura un dans nebun si formara-n zbor un cuvant: EVA.

Uimit de asa intamplare printul puse o a doua intrebare “Si unde o gasesc sa-i multumesc?” Fluturii dansara din nou si formara cuvantul “INIMA”. “Dar inima mea este oarba, nu pot iubi acum pe nimeni, deci nimeni nu poate locui in ea!”replica acesta uimit de asa intamplari nemaivazute, nemaiauzite. Fluturii batand usor din aripi au mai format un cuvant. Mesajul era “VINDECAT”. Atunci el intreba “Dar cum?” Si acestia formara cuvantul “IUBIRE”. Atunci printul se duse si se uita-n oglinda si se vazu cu totul transformat: ochii ii straluceau, buzele devenisera trandafirii. Alerga spre grajd, isi lua calul si iesi in curtea palatului intreband fluturii “Incotro este iubirea?”

Fluturii formara in fata lui un sir si-l purtara langa un rau din padure. Descaleca si vazu langa un copac o fata frumoasa. Se apropie vrajit, neputandu-si lua ochii de la ea si cu inima batandu-i mai sa sara din piept. Pe buzele ei statea fluturele colorat si cu aura de inger. Se uita la ea indelung si simti cum prin vene-i curge bucuria in timp ce-n inima s-au intalat armonia si amorul.

Printul se apleca sprea a o saruta pe Eva. Trezit de rasuflarea printului, fluturele a dat sa fuga, dar nerabdarea printului nu i-a mai permis acestuia sa zboare. Dupa clipe bune de bucurie, Eva il intreba pe print ”Unde este fluturele ce-l aveam pe buze? Iar raspunsul lui, si-al tuturor indragostitilor a fost (si este inca) … ”Il simt in stomac de fiecare data cand ma uit la tine.”